Comentariu de la vizita in Comunitatea Romana din Viena

Comentariu de Marlen Trinca, Viena

Nu in fiecare zi este primavara. Sunt putine acele ocazii din an cand florile isi etaleaza paleta de culori sub alintarea diafana a soarelui auriu. Sunt putine zile cand te poti imbata de parfumul livezilor de meri. Asa este din pacate inca pe pamant. Frumosul sub aspectul sau fizic se gusta adesea secvential. Ne ramine insa compensatoriu intensitatea trairii.

Si totusi printr-un miraj al Harului, se realizeaza uneori o anume potrivire a binecuvantarilor, ca intr-un vis ideatic ce pare a se depana aevea.

Asa a fost in Sabatul din 21 aprilie ac. la Biserica AZS din Viena.

A trecut pe-aici corul de copii “Flori si Stele” din Bucuresti. Si in acesta zi, cand seva pulsa primavaratic in mugurii verzi, ploua cu petale afara si cu muzica si glasuri voioase de copii in comunitate, ca intr-o simbioza de lauda, ce se ridica asemenea unui parfum delicat si pur catre Tronul Iubirii Infinite.

Copii ne-au impresionat prin glasurile lor celeste, modelate intr-o specifica unitate armonica, de parca mesajul lor a fi coborat de undeva de sus, din coridoarele astrale, spre a ne reaminti de armonia universala.

Ne-au impresionat prin naturaletea lor, prin spontaneitatea si inocenta marcata de lipsa fardului teatral. Ne-au impresionat prin calitatea inchinarii. Am privit indelung chipurile lor incintat de simplitatea daruirii neprefacute, de bucuria ce le sclipea in ochi. M-am uitat la fetitele si baietii care cintau cu toata inima, cu toata puterea fiintei Lauda Domnului si-am inteles de ce ” Imparatia cerurilor este a unora ca ei “. Mi-am aruncat privirea in sala. Nici un semn de plictiseala, nici un gest ostentativ cu ceasul, nici chiar din partea acelor care la o predica intrata cu citeva minute in prelungiri, peste timpul aferent ar fi stat ca pe ghimpi.

Au cintat doua ore, dar m-a uimit cuminteniea acestor copii care cu stoicismul unor adulti, au suportat oboseala ramanand in perfecta ordine pe locurile in care au fost asezati in tot acest timp. Oare cate ore de repetitii asidue au fost consumate in spatele “cortinei”?

Probabil, sotii Carmen si Rene Stoica ne-ar putea detaila. Am inteles din discutiile purtate ca pe parcursul mai multor ani, si-au luat timp in fiecare Sabat cite doua ore pentru a invata pe copii sa cinte in cinstea “Celui mai Frumos dintre Oameni”.

Dirijoarea, parintii si maestrul de sunet s-au unit intr-un efort comun pentru ca micutele instrumente vocale sa inveseleasca alaturi de smirna, aloia si casia divina Palatele de Fildes ale Celui de pe Buzele Caruia picura Harul. Fara indoiala ca mesagerii angelici au consemnat momentul.

Noi raminem, inca, sa ne minunam cum o mana de copii au putut sa recite timp de doua ore versurile cantarilor invatate pe de rost. Si de ce nu, sa privim retrospectiv spre noi insine si rusinindu-ne poate de inertia noastra, sa vedem in amintirea lasata de programul copiilor din Noul Grand, imboldul si argumentul ce pot sta la baza unui nou inceput.

Back to Top